Sistemul de alarmă (dacă este prevăzut)
Autovehiculul poate fi echipat cu unul dintre următoarele sisteme de alarmă:
- Alarma de perimetru.
- Alarmă volumetrică.
- Alarmă înclinare.
Alarma de perimetru (dacă este prevăzut)
Alarma cu senzor de perimetru este un mijloc de descurajare a accesului neautorizat în vehiculul dvs. prin uşi, hayon şi capotă. El protejează şi unitatea audio.
Senzorii de interior (dacă este prevăzut)

Senzorii au rolul de a descuraja pătrunderea neautorizată în autovehicul prin detectarea oricărei mişcări din interiorul acestuia.
Nota:
Nu acoperiţi senzorii de scanare ai lămpii interioare.
Nota:
Nu armaţi alarma cu protecţie integrală dacă în interiorul autovehiculului se află pasageri, animale sau alte obiecte în mişcare.
Senzori înclinare (dacă este prevăzut)
Atunci când încuiaţi vehiculul şi armaţi alarma, senzorii sunt proiectaţi astfel încât să detecteze orice încercare de ridicare a vehiculului, de exemplu pentru a demonta o roată sau pentru a fi remorcat.
Sirena cu baterie de rezervă (dacă este prevăzut)
Sirena de rezervă a acumulatorului este un sistem de alarmă suplimentar, care are propriul acumulator şi emite o avertizare acustică atunci când acumulatorul vehiculului sau sirena de rezervă a acumulatorului este deconectat(ă). Sistemul este armat atunci când încuiaţi vehiculul.
Declanşarea alarmei (dacă este prevăzut)
După ce a fost armată, alarma se declanşează în una din următoarele situaţii:
- Dacă cineva deschide o uşă, hayonul sau capota fără o cheie sau o telecomandă autorizată.
- Dacă cuplaţi contactul cu o cheie codată corect.
- Dacă senzorii de interior detectează mişcare în interiorul vehiculului.
- Dacă senzorii de înclinare detectează o încercare de ridicare a vehiculului.
- Dacă cineva deconectează acumulatorul vehiculului sau soneria de rezervă a acumulatorului.
Dacă alarma este declanşată, sirena alarmei va suna timp de 30 de secunde şi luminile de avarie vor clipi timp de 5 minute.
Orice altă încercare de a efectua una din acţiunile de mai sus declanşează din nou alarma.
Armarea alarmei
Cu contactul decuplat şi uşile închise, încuiaţi vehiculul prin telecomandă sau prin mânerul exterior al uşii. Alarma va fi armată după 20 de secunde.
Armarea alarmei poate fi realizată şi prin încuierea vehiculului cu ajutorul comutatoarelor din ornamente în timp ce o uşă laterală este deschisă şi prin închiderea tuturor uşilor ori prin utilizarea butucului pentru cheie din uşa şoferului. În ultimele două cazuri, alarma va fi armată după 20 de secunde.
Dezarmarea alarmei
Vehiculele fără sistem de intrare fără cheie
Alarma de perimetru
Dezarmaţi şi opriţi alarma prin descuierea uşilor cu ajutorul cheii, prin pornirea motorului cu o cheie codificată corect sau în 12 secunde sau prin descuierea uşilor cu ajutorul telecomenzii.
Alarmă de categoria întâi
Dezarmaţi şi opriţi alarma prin descuierea uşilor cu ajutorul cheii, prin pornirea motorului cu o cheie codificată corect sau prin descuierea uşilor cu ajutorul telecomenzii.
Vehiculele cu sistem de acces fără cheie
Nota:
O cheie pasivă validă trebuie să se afle în raza de detectare a respectivei uşi pentru acţionare fără cheie. Vezi
Uşi şi încuietori.
Alarma de perimetru
Dezarmaţi şi opriţi alarma prin executarea unui acces inteligent, prin pornirea vehiculului în decurs de 12 secunde sau prin descuierea vehiculului cu ajutorul telecomenzii.
Alarmă de categoria întâi
Dezarmaţi alarma prin executarea unui acces inteligent, prin pornirea vehiculului sau prin descuierea vehiculului cu ajutorul telecomenzii.
Protecţia integrală sau redusă
Full Guard
Protecţia integrală este setarea standard.
La protecţie integrală, senzorii de interior sunt activaţi atunci când armaţi alarma.
Nota:
Astfel, se pot provoca alarme false dacă există animale sau obiecte în mişcare în interiorul autovehiculului.
Protecţia redusă
La protecţie redusă, senzorii de interior sunt dezactivaţi atunci când armaţi alarma.
Nota:
Alarma va fi resetată la protecţie integrală la următoarea cuplare a contactului.
Întreabă la ieşire (dacă este prevăzut)
Puteţi seta afişajul informativ să vă întrebe de fiecare dată ce nivel de protecţie doriţi să setaţi.
Dacă selectaţi
Ask on Exit, mesajul
Reduced guard? apare pe afişajul informativ de fiecare dată când decuplaţi contactul. Vezi
Mesaje informative.
Dacă doriţi să armaţi alarma cu protecţie redusă, apăsaţi butonul OK atunci când apare acest mesaj.
Dacă doriţi să armaţi alarma cu protecţie integrală, părăsiţi autovehiculul fără să apăsaţi butonul OK.
Selectarea protecţiei integrale sau reduse
Nota:
Selectarea Reduced nu setează permanent alarma la protecţie redusă. Aceasta setează alarma la protecţie redusă doar pentru ciclul curent de cuplare a contactului. Dacă setaţi frecvent alarma la protecţie redusă, selectaţi Ask on Exit.
Puteţi selecta protecţie completă sau redusă prin intermediul afişajului informativ. Vezi
Mesaje informative.